Adolescent de 16 ani a fost reținut pentru 24 de ore, după ce și-a bătut un coleg, în timpul unei pauze, la școală.
Incidentul a avut loc în urmă cu patru zile, iar agresiunea a avut loc în urma unui conflict spontan, transmite IPJ Mureș.
„La data de 15.03.2024, Poliția municipiului Sighișoara a fost sesizată cu privire la faptul că, la o unitate de învățământ din municipiu, a avut loc o altercație fizică între doi elevi.
La fața locului, s-a constatat că, în timpul unei pauze între orele de curs, un tânăr de 16 ani l-ar fi agresat pe un coleg de al său, în vârstă de 15 ani”, conform Poliției Mureș.
Totodată, s-a mai stabilit că agresiunea ar fi avut loc pe fondul unui conflict spontan, în sala de clasă.
„Victima nu a necesitat îngrijiri medicale.
De asemenea, în urma probatoriului administrat, față de tânărul de 16 a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore”, menționează sursa citată anterior.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighișoara, pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe.
Vă recomandăm să citiți și: